Fiecare pasare (in afara de papagal), pe limba ei piere.

Nu putem explica in totalitate, de ce suntem (ca persoane) asa cum suntem.
Mie mi-a placut intotdeauna sa respect regula jocului in care vreodata, m-am implicat.
Orice joc am jucat (de-a v-ati ascunselea, leapsa, hotii si vardistii, piticot, septita, tabinet, trombon, popa-prostu, sah, table, fotbal, etc) am aflat mai intai "regula jocului" si daca m-am hotarat sa il joc, l-am jucat utilizand orice forma pentru a castiga eu jocul respectiv, in afara de tot ce incape in cuvantul "trisare" (inclusiv penalitatile care in fotbal se numesc "fault", "hent" . . .
In aceeasi masura m-am comportat, si in ce priveste "cuvantul dat".
Daca am facut ceva de pe urma carui facut a rezultat vreo paguba, apoi paguba, mi-am luat-o asupra mea (mi-am asumat-o).



Care va sa zica, nu mi-am admis sa trisez si nici nu am admis sa fiu trisat. In rest, am facut de toate.
Asta se numeste "a fi principial" si, desi am simtit (din startul initierii relatiei mele cu domeniul transportului rutier ca in acest "joc" - joc, cu specifice reguli ale lui ) ca principialismul nu prea isi gaseste locul sau prin aces domeniu, am nutrit (totusi) speranta ca . . . cu ce mai pun si eu, cu ce mai pune si altul, cu decizie si cu rabdare, cu presiune pe lucruri spre directia dorita, cu influenta pe care o poate avea propriul tau "exemplu de a fi", nu se poate ca lucrurile sa nu se si indrepte.

Numai ca, lumea din jurul meu, intelegand lucrurile altfel decat mine, gandea si traia altfel, si m-am gasit mereu in fata situatiei de a gandi ca mine dar a face, a merge, impotriva convingerilor mele) cum ma lua cu ea, ca un puhoi, majoritatea.
Ca un râu, in mijlocul albiei caruia m-as fi aflat si care merge (normal) spre a lui "varsare", in timp ce eu as fi avut treaba inspre amonte, "curentul majoritar" nu imi impunea sa fac ca el, prin ordine (precum cele militare), dar se forma un fluid care, te ducea cu el la vale, te ajuta sa "pierzi teren" oricat incercai tu, ca persoana, sa ii opui rezistenta.
Cum mai zisei (parca), nu condamn pe nimeni pentru felul in care el a inteles sau intelege lucrurile, asa cum nu poti condamna pe cineva pentru felul cum el vede (poate vede ca miopul, poate ca daltonistul, poate ca el vede normal si eu gresit).

Ca sa poti verifica, care din doua parti are dreptate, e nevoie de o a treia parte.
Ca la balanta, in afara de cele doua talere (al greutatii, si al contra-greutatii, este nevoie de ceva la mijloc, un fel de judecator (acul indicator) care sa indice de partea cui "bate" cantarul.

Dar pentru ca un "tertz" sa poate judeca, ii trebuiesc date, date ale problemei.

Ca si intr-un joc de puzzle caruia, cu timpul, i-ai pierdut piesele, cu cat poti recupera mai mult din ele, cu atat mai mult poti recompune o figura, o imagine, carora acele "bucati de puzzle", apartinea.

Asa am inceput sa gandesc si eu la un moment dat, cand am vazut ca mi-am prins urechile mai rau decat "unchiul Tom" prin plantatiile despre care se vorbea, intr-o carte precum "Coliba unchiului Tom".

Enorma presiune a fiecarei zile, nu iti lasa timp nici cat sa iti poti reincarca bateriile pentru o noua meci de 15 reprize (ca in categoria grea de box)

Ca si in inclestarile de box, inclestarile de peste zi, nu iti ofereau mare ragaz cat sa iti notezi ceva din ceea ce ti se intampla in toiul inclestarii.
In asa multe zile terminai clatinandu-te pe picioare, cu picioarele tremuranda, nici nu mai stiai ce ai mancat de dimineata, daca ai mancat, sau, in ce zi te afli.

Am incercat eu sa opresc crampeie, ca dintr-o "rola de film" rupta in bucatele mai mici decat rezulta cele ale unui parbriz spart, iar recompunerea filmului, nu e nici usoara, si nici nu o sa duca la reconstruirea, nici pe departe completa, a filmului.
Vor ramane "goluri", poate mai mult sau mai putin interpretabile, dar asta vom vedea abia la urma, cand reconstructia v-a fi gata.