Drepturile Omului sinonim lui Impartialitate Juridica

Iar ma vad nevoit sa ma abat de la istorisirea . . . propriei mele istorii vazuta prin prisma profesiunii mele de sofer, din motive, le zic eu, obiective.
Se intampla atatea in jurul tau, ca un fel de cercuri concentrice in jurul unei picaturi cazute in apa linistita ca oglinda si, cum sa tii pasul cu toate aceste reverberatii.
Mai ieri, revolte prin puscariile romanesti, ieri seara, tragedia de la Nisa, unde este implicata si (vrand/ne-vrand) profesia de sofer.
Intamplari care se alatura altora si altora care radicalizeaza lumea pana acolo ca o imparte in doua tabere, ba cand e vorba de una, ba cand e vorba de alta.
Radicalizarea mai batatoare in aste ultime dispute au asezat lumea intr-o tabara mai putin galagioasa, cea a aparatorilor "Drepturilor Persoanei".

BAT Scaieni 1992-1993. Sofer de "LEA"

Ce-o fi insemnat "LEA"-ul asta (sau poate "L.A") naiba stie.
Cea ce imi aduc aminte bine e ca prin 1982-1983, Ceausescu umblase pe la niste legi care oripilase pe tot soferul, ca erau amenintari de amenzi usturatoare daca era prins careva ca plimba aer in bena.
Adica, trebuia musai sa nu se mai plimbe cine dispunea de vreun camion, cu camionul gol si fara rost ci cu el plin si in cursa legala.

Si atunci insa, ca si azi, se scoteau castanele fierbinti din foc, cu mana soferului, asa ca nu platea cine beneficia de fapt, ci platea cel bagat fara de voie cu capul in saramura.

BAT Scaieni1991. Sofer pe cisterna de combustibil

Hai ca m-am luat cu vorba si, in loc sa urmez un fir, cum mi-am propus (cel al relatiei mele laborale, in ordinea ei cronologica) m-am tot abatut, ca si cand, mergand de la Boldesti la Videle, la fiecare intersectie, in loc sa tii firul rutei cu pricina, te abati pe tot soiul de strazi si de stradute.

Despre perioada 1990-1994 mi-au ramas atat de putine dovezi palpabile (notatii in vreo agenda, in vreun jurnal, etc) care sa ma ajute sa "refac filmul", incat nu ma pot baza decat pe ceea ce numim indeobste "amintire" (ceea ce pastram in "memorie").

Dupa grozavia cu accidentul, am cautat sa imi schimb postul de munca, incercand sa trec dupa o masina destul de putin comuna (Kraz-ul) pe o masina mai ca  . . . "toata lumea", pe o masina pe care sa o pot controla eu pe ea, si nu ea pe mine.
Nu-i problema ca Kraz-ul nu ar fi fost o masina, ca "fier" buna.
Avea o "pornire", o fiabilitate, in general, mult mai buna decat al masinilor contemporane cu ea.

Dar, ma rog, una peste alta erau destule "date ale problemei" care, puse in balanta, conduceau pe toata lumea la a ocoli (pe cat posibil) acest "post de lucru" pe care il rezerva vehicolul 21PH9701 (daca mai mi-oi fi aducand bine aminte, matricola).

BAT Scaieni 1990. Orarul de munca in transportul rutier

Suntem in anul 2016 si lucrurile au "evoluat" in transportul rutier de asa natura incat a vorbi despre "orar" in priveste transportul rutier pare ceva . . . "ce nu se exista".
Comunismul era o porcarie, mai ales pentru faptul ca el, dupa cum defineam chiar noi, traitori ai acelor momente, era bun in teorie dar ce iesea in practica nu avea nici o legatura cu frumoasa teorie.
Cauzele sunt multe si marunte, aici eu vreau sa vorbesc despre o "evidenta a lucrurilor", in ce priveste "orarul de munca", asa cum l-am gasit eu la aceasta "unitate de transport" de la venirea mea in ea.

Feudalismul, Comunismul, Democratia si curtea scolii

Suntem in (anul de gratie) 2016 si in vremea asta . . . daca nu esti pe facebook, nu existi.
Cand si cand, iti vin notificari, pe mobil sau pe ordenador, ca a mai zis unul una, unul alta, si tot asa.
Si uite asa, citind . . . te miri ce, te motiveaza ceea ce tocmai ai citit sa dai si tu un raspuns la tema, incercand sa dumiresti (dupa parerea ta), acea nedumerire exprimata.
Si cum tocmai purtai un dialog (virtual) precum cel capturat si adus aci, si insumata asta chestie

atator altora, hai sa mai elucubrez si eu pe tema viermuielii in care, ca oameni, ne zbatem, ne zbatem ca si cum am fi fost aruncati de cineva anume, de vii, intr-o imensa "groapa comuna", toti "contemporanii clipei" (cei sapte miliarde jumate, la cati suntem azi pe planeta) si ca in orice inghesuiala de genul asta unde, vrei nu vrei, simpla . . . "forta gravitationala" face ca unii (cei de deasupra) sa fie o greutate peste cei de dedesubt, greutate ce creste exponential, ajungand (ca in ocean) ca la anumite adancimi "presiunea" sa fie atat de insuportabila incat sa nu ai altceva mai bun de facut decat sa incerci a te elibera de ea.

BAT-ul Scaieni 1988, si eu

Zisei in anterioare "posturi", ca venind la BAT incercam, cum e vorba, sa ma adun de pe drumuri, incercam sa imbunatatesc (cat de cat) compatibilizarea "vietii profesionale" cu "viata de familie", incercand sa aduc aceasta compatibilizare, de la o valoare "pe minus", la o valoare "pe plus".
 Cand am venit sa imi negociez/ perfectez/ lua in discutie transferul, de la intreprinderea din Bucuresti al carei "centru de operatiuni" se afla la 100 km de domiciliul meu legal, si sa vin la BAT Scaieni ca la un "centru operational" care se afla la mai putin de 20 km de acest "domiciliu legal", era "la butoane" (ca "sef de sectie", parca), domnul Macovski.
Iar directorul BAT la acea vreme, cred ca era (sper sa nu ma insel) domnul Simionescu.
Eu ca sofer, nu prea aveam treaba cu "dumnezeii" domeniului ci cu "sfintii".
Nu imi mai aduc minte exact-exact procedura venirii mele.
Aveam un cumnat care lucra aici si (desi le am in ceata) mai mult ca sigur ca de la el am luat primele indicii pana am ajuns la a ciocani la usa vreunuia dintre birourile BAT.

Perioada 1988-1999. BAT Boldesti Scaieni

La ora cand incep eu sa scriu despre BAT Boldesti-Scaieni, scriu despre ceva care "a fost, si nu mai este", scriu despre o intreprindere care a fost vie, a murit (dupa cate stiu eu), s-a topit ca un calup de unt uitat in bataia soarelui si, odata topit, inghitit de pamant
La ora asta (05 iulie 2016) cand incep sa scriu (lovit de melancolii) povestea asta, subiectul principal al povestii mele (persoana juridica colectiva BAT-Scaieni) e . . . oale si ulcele, la fel ca si multi dintre acei fosti colegi ai mei.
La ora cand incep aceasta poveste, intre mine si punctul geografic in care e situat "garajul BAT" exista, din 2003, un (fel de) zid, gros, care ne tine la o distanta de peste 3500 km,
Ce amintiri mi-au ramas despre acele vremi, numai eu stiu cum le-am conservat.
La rastimpuri (cateva luni, un an, poate si doi) mai ajung pe acasa, si nu cred sa fi fost data in care sa nu fi aterizat, ca din cosmos, pe locul de pe Pamant care se cheama "acasa", si sa nu ma fi abatut si pe la portile garajului si sediului BAT si sa nu-i fi tras pe acolo, vreun oftat.

E imposibil ca prin multitudinea de poze ce am pastrate sa nu am si oaresce poze facute locului, cladirilor BAT-ului, cand oi fi trecut pe acolo dar, in afara de alte, in seara asta imi trecu prin cap sa imortalizez ce oi gasi de imortalizat din ce o mai fi ramas din BAT la ora asta, capturand imaginile obtinute cu "google maps"-ul, si am avut noroc, pentru ca iaca, in 2016, goagalu' afiseaza imagini din 2012, imagini care arata lucrurile mult mai bine decat arata in realitate, azi, pentru ca trecui acum vreo doua-trei luni (prin martie-aprilie) pe la poarta garajului si era vandalizat aproape tot.

In imaginile capturate apar trei persoane in poarta garajului.
Ferice (zic eu) de cine a putut sa isi pastreze locul de munca in BAT pana la acea data (12-13 ani mai mult decat am reusit eu).
Pe masura ce scriu aici, imi vin idei.
Imi vine ideea de a deschide o pagina si in facebook, pe tema asta, sa ne putem reuni macar virtual, persoane pe care valurile vietii le-au separat, in planul real.
Inainte de a scrie titlul acestui "post", am dat o "cautare" pe Google, cu formula "BAT Boldesti Scaieni" si, putine informatii mai gasesti, despre fosta noastra intreprindere.(un clic pe imagine o aduce la o dimensiune vizibila.

Trebuie sa spun din inceputuri ca eu n-am avut niciodata o parere prea buna despre mine, nu am fost niciodata multumit de felul cum am fost, cum m-am comportat.
Nu cred sa fi existat vreun coleg, printre colegii mei, la inaltimea caruia sa nu imi fi dorit sa ma fi putut ridica si eu.
Dar, omul nu este cum vrea, ci este cum poate.

Sigur ca povestea mea va fi diferita fata de felul in care ar fi scris-o vreun alt coleg, si sigur ca daca din cati am fost, am fi scris fiecare pe rand povestea asta, ieseau tot atatea povesti, cati povestitori s-ar fi asezat la masa ca sa dea, ast "extemporal"
A trecut multa vreme de la 1999, de la ziua cand . . . am aruncat si eu, prosopul.
Iata ca incep cu sfarsitul, incep cu "jurnalul de bord" al ultimei mele luni (luna august 1999) lucrata in BAT.

.
Fara a minimaliza respectul ce l-am avut pentru oricare dintre colegii mei, nu am cum sa neg faptul ca cel mai . . . "in echipa", m-am simtit cu peridocarii )pentru ca traiam impreuna "experiente comune" intr-o masura mai aparte decat experientele comune pe care le traiam asa, cu totii)
Trecusera cateva luni de la prima sarja de ordonante.
Nici eu nu stiusem cum sa fac.
Ma inscrisesem sa plec de la prima ordonanta, apoi am mers la birouri si mi-am retras inscrierea..
Rau era sa ramai (ca si cum te-ai fi agatat ca disperatul), rau era si sa arunci pe apa sambetei o situatie buna/rea, construita cu truda.
Parte din BAT era, juridic vorbind, "bun juridic" apartinand (si) Statului (prin Fondul Proprietatii) dar si fiecaruia dintre  actionarii sai (in cote parti oricat de infime, dar in orice caz, mai mari decat "zero".
Am retras atunci cererea, hotarat sa continui.
Dar peridocul meu (1259 si remorca mea) "paraia" rau,
Se rupsese sasiul, il sudasem si, carpeala era carpeala, ceda mereu, prezoanele la remorca mi se radeau la fiecare cursa iar atelierul de la Liliesti ("fabrica" mea, de pana atunci, prezoane) a aruncat si ea prosopul.
Apoi, dupa cum se vede notat in ultima mea "fila de jurnal", nea Vasile Dragomir" a predat masina la inceput de luna august, nu mult dupa aia, Marian Stefan a predat si el masina lui si si-a luat ordonanta, ma simteam din ce in ce mai singur.
Masina imi cazuse (o bagasem in atelierul Bazei si nu mai faceam fata cu banii din salariu sa o ridic din nou pe picioare, cum o ridicasem in atatea alte dati.
Ma simteam cam luat in tarbaca (mesterul Nae ma nominaliza-se pe vreo cinci utilaje, printre care si nu mai stiu ce tractor), incepuse nebuneala de a te sari de pe un utilaj pe altul, nu imi dau seama daca din necesitate-necesitate sau dintr-o dorinta de a te face sa te lasi pagubas.
Problema era ca, cel putin cum a fost in cazul meu, in BAT puteai ramane doar daca puteai intretine o masina in asa fel pe picioare incat sa fie interesanta vreunui beneficiar, iar prin asta sa iti asigure vreun "front de lucru" din care BAT-ul sa castige suficient pentru a-si lua el partea lui si a-ti da si tie, din acel produs, salariul.
In soferia romaneasca de genul celei traite in BAT (si ac celei stiute de pe la colegii de profesie de pe unde mergeam si cumparam piese (ISEM, ITAU, IERO, ICOTS, Carotaj, etc) "economia de piata" a fost impusa soferilor cu mult inainte de a fi admisa economia de piata in sistemul juridic romanesc, in vremurile in care, juridic vorbind, nici unui cetatean roman nu i se putea impune o alta conditie decat cea de "bugetar" (cea de "angajat la Stat").
Dar hai, ca ma iau cu vorba si in loc sa incerc sa o iau in ordine cronologica a lucrurilor, am cam luat-o de-a valma.
Ia sa inchei eu postul asta, aci, si sa deschid un altul, ca sa nu fie un post din asta lung, cat "postul pastelui" ci, mai scurte :). Am sa incerc sa fac o divizare, pe ani, a relatiei mele laborale cu BAT-ul, si abia apoi, la sfarsit, avand materialul pe masa, revin la a ma situa la "ziua de azi".
Pai, ce titluri sa le dau eu posturilor astora?
Hai sa zic, (spre ex): "BAT-ul Scaieni 1988, si eu"., si apoi, tot asa :)

Perioada 1981-1988. ICPGA Bucuresti. Sofer-operator in "prospectiuni-geologice"

Cum zisei deja intr-o anterioara postare, nu umblau (cel putin pe acolo pe unde  umblam si eu) "caini cu covrigi in coada" nici acum 35 de ani.
Un var care lucra deja aici, la unitatea asta care se numea "Institutul de Cercetari si Proiectari pentru Gospodarirea Apelor - Bucuresti" si care institut avea si o mica sectie de "prospectiuni geologice", a observat ca astia aveau nevoie de oaresce soferi si asa . . . mi-a facut lipeala (cum se zice).
Nu era soferia pe care mi-o doream dar, cel putin, ma reintalneam cu "Buceagul militar" cu care lucrasem in armata si imi faceam curaj ca asa, imi voi intra in mana, cu condusul.
Eram tanar iar faptul ca aveau lucrari prin toata tara ma incanta atunci, intr-o vreme in care  transporturile se faceau mai ales la nivel judetean iar mie imi apareau limitarile astea ca un fel de limitare a libertatii de miscare.

La ce vrea sa foloseasca acest blog?

Pai, e de spus,  (inca odata) ca blogul meu, fara a merge impotriva vreunei persoane anume (juridice sau fizice), vrea sa demonstreze "doar", faptul ca Legislatia transportului rutier (la nivel 2016) este o legislatie asimetrica, asimetrie ce a condus la dezechilibrarea balantei, dezechilibru care a lasat fara argument juridic pe subordonatul din transporturi in fata argumentului juridic al angajatorului sau.

Eu o definesc ca fiind o legislatie ne-comutativa. Un "drum cu sens unic" desi trebuia ceea ce trebuia sa existe, trebuia sa existe ca "drum cu circulatia in ambele sensuri.

O normativa este (in fond) ca un "desen tehnic" (ca un "plan").

Am fost in acord cu legile transportului dar in dezacord cu modul in care mi s-a impus aplicarea lor.

Din inceputurile relationarii mele cu transportul rutier (fiind ocupatia de "conducator auto" aspiratie personala, unic instrument pentru care in acelasi timp am si reusit sa obtin autorizare sa il folosesc si, in conditii normale de lucru, unicul instrument pe care l-am gasit "compatibil mie" spre a-mi putea castiga, pe principiile competitionale ale oricarei activitati, mentinandu-ma "in pluton", o "cinstita paine") acord cu teoria invatata (normal) inainte de a ma angrena in aceasta activitate, dar m-a izbit din chiar acele inceputuri diferenta dintre (vorba aia) "ce zicea popa, si ce facea popa".

In viata poti ajunge (in cadrul piramidei sociale) din doua . . . trei :) : adica 1) "ordonator" (sau "sef); 2) "subordonat" (executant); 3) "independent".
Iata ca tocmai acum, in 2016, ajung sa ma clarific si sa exprim ce aveam de exprimat, in formulari care imi par mai clarificante decat cele pe care le-am gasit expuse de altii sau care mi-au trecut mie prin cap, pana acum.