BAT-ul Scaieni 1988, si eu

Zisei in anterioare "posturi", ca venind la BAT incercam, cum e vorba, sa ma adun de pe drumuri, incercam sa imbunatatesc (cat de cat) compatibilizarea "vietii profesionale" cu "viata de familie", incercand sa aduc aceasta compatibilizare, de la o valoare "pe minus", la o valoare "pe plus".
 Cand am venit sa imi negociez/ perfectez/ lua in discutie transferul, de la intreprinderea din Bucuresti al carei "centru de operatiuni" se afla la 100 km de domiciliul meu legal, si sa vin la BAT Scaieni ca la un "centru operational" care se afla la mai putin de 20 km de acest "domiciliu legal", era "la butoane" (ca "sef de sectie", parca), domnul Macovski.
Iar directorul BAT la acea vreme, cred ca era (sper sa nu ma insel) domnul Simionescu.
Eu ca sofer, nu prea aveam treaba cu "dumnezeii" domeniului ci cu "sfintii".
Nu imi mai aduc minte exact-exact procedura venirii mele.
Aveam un cumnat care lucra aici si (desi le am in ceata) mai mult ca sigur ca de la el am luat primele indicii pana am ajuns la a ciocani la usa vreunuia dintre birourile BAT.



In orice caz, stiu ca am primit o foaie de transfer, prin care BAT transmitea intreprinderii de la care vroiam sa vin, ca ar avea un "post de lucru" de sofer, liber, nominalizand cu asta ocazie autocamionul Saviem 21 PH 6701, despre care mi s-a spus ca nu il pot vedea pentru ca este in nu stiu ce terta intreprindere, la  reparatie.

autocarosata Saviem

Era vorba de o "autocarosata Saviem" (de genul asta gasit acum multumita netului), de 6,5 sau de 7,5 tone (mai degraba cred ca era vorba de un "6,5t").
Era vorba de un autocamion din clasa celor cu care eram deja familiarizat, asa ca, cel putin din punctul asta de vedere, nu aveam emotii in ce priveste "transferul".

Numai ca, nu mai stiu ce s-a intamplat, e posibil sa fi intarziat eu sau . . . nu mai stiu ce s-a intamplat, dar dupa ce mi-am facut efectiv transferul, mi s-a spus ca "masina" promisa nu mai este . . .  cea promisa ci, ca masina pe care sunt repartizat este, o platforma, KRAZ.

angajare BAT

Dupa cum se vede si aici, in "petecul" asta scos din "cartea de munca, desi transferul s-a facut de la "sofer categoria 3/II" cu un salariu de 11,05 pe ora", la o aceeasi categorie, imediat dupa aia (fara vreo pregatire anterioara) am fost convertit in "sofer de grupa a 6-a".
Gradul de dificultate e altul, iar schimbarea asta "tam-nesam" care mi-a fost impusa, fara a avea eu pe unde mai da, obiectiv vorbind, inapoi, mi-a fost fatala.

autocarosata kraz

Krazul cu pricina arata ca asta de aci din foto, doar, ca nu era "carosata" ci "platforma" si avea ca misiune"infratirea" continua cu o "remorca trailer de 20 de tone", destul de asemanatoare cu cea din imaginea alaturata (dar nici pe departe asa la capitolul "tehnic"
Astfel ca, nu a trecut mult timp dupa ce incepusem (vreo luna si ceva, poate doua), si intr-o buna dimineata in care am mers (cum era "orarul de lucru") la "beneficiar" sa mi se

remorca trailer

comunice programul ("la Visan" cum ii spuneam intre noi), pentru ca remorca mea se impusese a ramane de cu seara, pe o locatie aflata pe un deal prin imprejurimile "Urlati"-ului, mi s-a trasat sarcina de a "agata" o alta remorca (din tipul "de 40 de tone") goala, pe care sa o duc la locatia cu pricina, sa o las acolo, sa o iau pe a mea, incarcata intre timp, si sa o duc apoi la descarcat . . .  nu-mi mai amintesc, la ce locatie.

Practica agatarii si dezgatarii remorcilor, a interschimbarii lor, nu a fost nici pana atunci, nici de atunci incoace, o practica noua. Mai tarziu, pe Spania (spre ex) schimbam la remorci de nu mai stiai la sfarsitul programului nici ce ai mancat de dimineata.
Chestia e ca eu, nou fiind la categoria asta de greutate, facusem pe "dracu ghem" si imi carpisem (cat de cat) franele pe remorca mea.
Apoi, ca greutate, vorbind de remorcile trailer goale, remorca de 20 de tone in comparatie cu cele de 40 sau de 60 de tone erau cam pe jumatate, ca greutate.
Mediul de lucru cu acest tip de autotrailere, in domeniul asta al "prospectiunilor de foraj", se poate intelege mai usor privind urmatorul video:

E diferit fata de ceea ce aveam de facut cu Saviemul pentru care mi se facuse transferul (cu toate ca si cu Saviemul ne innamoleam pe la sonde) dar nu era mult dierit (decat ca tonaje) decat ceea ce faceam inainte (la intreprinderea din Bucuresti) tot in prospectiuni geologice, dar cu un vehicul care nu depasea 5 tone.

La tipul asta de gabarit, lucram in echipa de doi, "soferul" si "ajutorul de sofer"
"Ajutorul de sofer" era (de regula), un "muncitor necalificat" care nutrea speranta ca intr-o zi sa poata obtine si el "permisul de conducere" si sa poata deveni, la randul sau, "sofer titular".
Sau, vreun fost sofer care, din tot soiul de cauze putea ramane fara carnet.

Sa mai adaug ca BAT-ul, avea ca "beneficiar principal" ceea ce in argoul nostru profesional denumeam "Forajul" (beneficiar care avea la randul lui, pe de o parte, mai multe "sectii de foraj, iar pe de alta, mai multe "brigazi de foraj", iar acestea la randul lor aveau varii si variate "puncte de lucru.
Sa mai adaug ca acelasi beneficiar (Forajul) lucra concomitent cu mai multe intreprinderi de transport si servicii (cu ICOTS-ul in principal).

Si ca, remorca pe care mi-a rezervat-o acel beneficiar, atunci, aveam sa aflu mai apoi ca nici nu era a noastra (a BAT-ului) ci era a ICOTS-ului.

Traseul de la "A" la accident

Dar nici asta nu era relevant, pentru ca se porneste de la prezumtia ca orice "superior ierarhic" caruia ii esti arondat ca "subaltern" de catre "unitatea angajatoare", are niste convenii cu aceasta unitate, convenii "de resoectat" si nu ai tu, subalternul, atributii de control  de evaluare, de apreciere ci doar, "atributii de executie"

Gluma noastra intre noi (si mi-a aduca aminte cu aceasta ocazie pe "Stelian" (de pe "6700") era ca suntem precum niste "magari inchiriati",
Ma rog, mai pe scurt e de spus ca aparentele momentului indicau ca soferul autotractorului care trebuia sa ia in acea dimineata  remorca ce mi-a fost repartizata, spre deplasare, mie, era (cum ziceam noi) "pe mana", cu seful de la "Montaj", si , puneau si ei de "vreo smecherie".
Repet ca asta era, fara relevanta, pentru ca putea foarte bine ca ceea ce parea impresie sa fie "simpla impresie" pentru ca "beneficiarul" iti desemna "ce sa faci", ca un Napoleon, soldatilor, si nu se apuca sa dea explicatii fiecarui "soldat" in parte, pentru ca asa, nu mai termini nici de explicat, d-apoi de castigat "razboiul.

aprox. locul accidentului

Si sa mai fac o paranteza spunand ca in nici un caz nu ma gandeam eu acum (iaca) 30 de ani ca voi ajunge sa dispun de un instrument precum e internetul, care sa ma ajute sa reinvii acele momente (urate) cu atat "lux de amanunte".
Pentru ca acea fatidica zi de . . . nu mai stiu cat decembrie 1988 ( in jurul zilei de Craciun, in pragul zilei mele de nastere) m-a condus catre un grav accident.
"Tehnologia" de azi, mi-a permis sa re-ajung (aproximativ), la locul accidentului.
Nu-mi mai aduc aminte exact, locul, dar era o coborare, nu foarte pronuntata, acoperita cu polei, si care se termina in partea de jos a ei cu o curba spre stanga.
La un moment dat ansamblul condus de mine a inceput sa danseze, ajutorul meu (adormise) s-a trezit speriat (mai ramasesem fara frane intr-o coborare nu cu mult in urma) din curba de jos a aparut un autobuz ce isi luase demaraj sa urce si . . . , m-am trezit . .  . bot in bot cu el.
Dezastru. Sapte oameni raniti de la usor, la grav. O mana rupta, la cineva, un picior rupt, la altcineva, soferul autobuzului, in picioare dar lovit si el puternic in torace, la cap, etc.
Ce se poate spune despre penibilitatea pe care o simti in astfel de momente?
Autobuzul era plin cu "lume", cu navetisti care mergeau la munca, la uzina.
In cateva minute poleiul de pe sosea disparuse, iar cand a venit politia mai arata-i polei daca aveai de unde. Asta nu m-ar fi ajutat cu nimic, dar macar explica un pic mai bine, intamplarea.

Nu-mi mai aduc aminte amanuntele acelei zile.
Era o zi pe care as fi vrut sa o sterg din memoria mea ca pe ceva ce nu a avut loc, ca pe un cosmar din care te trezesti, din care tresari si incepi sa razi, ca te-ai speriat, de fapt, degeaba.

Dar, n-a fost asa. Din acel moment metabolismul mi s-a dat peste cap.
Ma umflasem , caraba, simteam ca si cum imi va plesni pielea pe abdomen, si vroiam sa plezneasca naibii odata si sa se termine. Dar . . . n-a pleznit.
Urmarile insa, si ma refer aci doar la planul medical,cine le mai poate traduce in cuvinte. Raul intern ce s-a declansat atunci a fost intraductibil si . . . ireversibil.
Oamenii aceia m-au iertat, mi-au iertat.
Stiu ca mi-am infrant rusinea si i-am vizitat la spital. Nu am avut de suferit de pe urma lor prea mult in comparatie cu cat suferisera ei dupa urma mea dar, costuri au fost.
Carnetul mi-a fost suspendat din start, pe 6 luni, si imediat dupa sarbatorile de iarna mi s-a schimbat incadrarea devemind "muncitor necalificat"

A fost o lovitura puternica, care nu se mai poate traduce in cuvinte, cu repercursiuni pe mai departe, pe toata viata mea si a celor din jurul meu (dar in principal al familiei).